Loc pentru orice

Dezintegrarea lucrurilor este un fel de testare și, de asemenea, un fel de vindecare. Credem că ideea este să trecem testul sau să depășim problema, dar adevărul este că lucrurile nu se rezolvă cu adevărat. Se adună și se destramă. Apoi se adună din nou și se destramă din nou. Pur și simplu așa este. Vindecarea vine din a lăsa loc pentru ca toate acestea să se întâmple: loc pentru durere, pentru ușurare, pentru nefericire, pentru bucurie.

Când credem că ceva ne va aduce plăcere, nu știm ce se va întâmpla cu adevărat. Când credem că ceva ne va provoca suferință, nu știm. A lăsa loc necunoașterii este cel mai important lucru dintre toate. Încercăm să facem ceea ce credem că ne va ajuta. Dar nu știm. Nu știm niciodată dacă vom cădea sau vom sta cu picioarele pe pământ. Când există dezamăgire, nu știm dacă acesta este sfârșitul poveștii. Poate fi doar începutul unei mari aventuri...

Când lucrurile se destramă și suntem în pragul a nu știm ce, testul pentru fiecare dintre noi este să rămânem pe acea margine și să nu concretizăm. Călătoria spirituală nu înseamnă să ajungem în sfârșit într-un loc cu adevărat minunat. De fapt, acest mod de a privi lucrurile este ceea ce ne menține nefericiți. A crede că putem găsi o plăcere durabilă și evita durerea este ceea ce în budism se numește samsara, un ciclu fără speranță care se învârte la nesfârșit și ne face să suferim enorm. Primul adevăr nobil al lui Buddha subliniază că suferința este inevitabilă pentru ființele umane atâta timp cât credem că lucrurile durează - că nu se dezintegrează, că ne putem baza pe ele pentru a ne satisface setea de siguranță. Din acest punct de vedere, singurul moment în care știm ce se întâmplă cu adevărat este atunci când covorul a fost tras deoparte și nu putem găsi unde să ne așezăm. Folosim aceste situații fie pentru a ne trezi, fie pentru a ne adormi. Chiar acum - în clipa lipsei de temelie - este sămânța îngrijirii celor care au nevoie de grija noastră, a descoperirii bunătății noastre...

Viața este un bun profesor și un bun prieten. Lucrurile sunt mereu în tranziție, dacă am putea doar să ne dăm seama de asta. Nimic nu se rezumă vreodată așa cum ne place să visăm. Starea excentrică, intermediară, este o situație ideală, o situație în care nu ne lăsăm prinși și ne putem deschide inimile și mințile dincolo de limite. Este o stare de lucruri foarte tandră, non-agresivă, deschisă.

A rămâne cu acea tremurătură – a rămâne cu inima frântă, cu stomacul care bubuie, cu sentimentul de deznădejde – aceasta este calea către adevărata trezire. A persevera în acea incertitudine, a dobândi talentul de a te relaxa în mijlocul haosului, a învăța să nu intri în panică – aceasta este calea spirituală. A dobândi talentul de a ne surprinde pe noi înșine, de a ne surprinde cu blândețe și compasiune, este calea războinicului…”